Noi modificări în structura Clasificării Ocupaţiilor din România

Luni, 9 martie 2015, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Institutului Naţional de Statistică nr. 123/123/2015 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România, prin care au fost introduse noi ocupaţii, altele au fost modificate, iar ocupatia „psiholog” (cod 263411) a fost radiată.

Totodată, a fost modificată denumirea grupei de bază 5414 din „Paznici” în „lucrători în servicii private de securitate”, iar ocupațiile „agent de intervenţie pază şi ordine”, „agent cu atribuţii pe linia ordinii şi siguranţei publice în incinta arenelor sportive” şi „şef formaţie pază şi ordine” au fost redenumite „agent de securitate intervenţie” (cu acelaşi cod 541406), „agent de securitate competiții sportive” (cu acelaşi cod 541413), respectiv „şef serviciu pază” (cu acelaşi cod 541405).

Citește articolul

Noi modificări în structura Clasificării Ocupaţiilor din România

martie 17, 2015Eduard Popescu

Luni, 9 martie 2015, a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul comun al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi al Institutului Naţional de Statistică nr. 123/123/2015 privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România, prin care au fost introduse noi ocupaţii, altele au fost modificate, iar ocupatia „psiholog” (cod 263411) a fost radiată.

Totodată, a fost modificată denumirea grupei de bază 5414 din „Paznici” în „lucrători în servicii private de securitate”, iar ocupațiile „agent de intervenţie pază şi ordine”, „agent cu atribuţii pe linia ordinii şi siguranţei publice în incinta arenelor sportive” şi „şef formaţie pază şi ordine” au fost redenumite „agent de securitate intervenţie” (cu acelaşi cod 541406), „agent de securitate competiții sportive” (cu acelaşi cod 541413), respectiv „şef serviciu pază” (cu acelaşi cod 541405).

CITEȘTE MAI MULT

Este sau nu ziua de 24 ianuarie zi liberă legală?

ianuarie 18, 2015Eduard Popescu

Apărută la finalul anului 2014, propunerea legislativă potrivit căreia ziua de 24 ianuarie urma să devină zi liberă a creat numeroase confuzii, iscând de asemenea diverse polemici.

Astfel, pe 3 decembrie 2014 a fost adoptată de către Camera Deputaţilor (în calitate de Cameră decizională) Legea nr. 171/2014 prin care ziua de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române, a fost declarată zi de sărbătoare naţională. Actul normativ, publicat în Monitorul Oficial nr. 922 din 18 decembrie 2014 oferă autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale posibilitatea de a organiza şi sprijini (logistic şi material) manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.

Cu toate acestea, 24 ianuarie NU este zi liberă legală în acest moment, întrucât Legea nr. 171/2014 nu modifică şi prevederile Codului Muncii. Singurele zile nelucrătoare pentru salariaţii români rămân cele stabilite la articolul 139 din Codul Muncii, şi anume:

CITEȘTE MAI MULT

Este concordatul preventiv o soluție?

noiembrie 18, 2014Eduard Popescu

Pe fondul crizei economice resimțite în ultimii ani, dar și datorită riscurilor pe care le implică o afacere sau conjuncturilor nefavorabile ale căror victime pot deveni întreprinzătorii români, a fost elaborat cu ceva ani în urmă un act normativ care oferă practic debitorilor șansa salvării afacerilor lor și totodată evitarea falimentului.

CITEȘTE MAI MULT

Condițiile în care se pot angaja zilieri și modificările legislative survenite

august 21, 2014Eduard Popescu

Legea nr. 52 din 2011 privind exercitarea unor activități desfășurate de zilieri a suferit noi modificări, introduse din luna iunie prin Legea nr. 18/2014. Astfel, dacă până la intrarea în vigoare a acestei legi angajarea se putea face doar de către persoane juridice, acum calitatea de beneficiar poate fi deținută și de o persoană fizică autorizată, întreprindere individuală sau familială.

CITEȘTE MAI MULT

Facilități acordate studenților care înființează o firmă

mai 19, 2014Eduard Popescu

Conform HG nr. 166/2003, studenții beneficiază de o serie de facilități în momentul în care decid să deschidă o afacere proprie. Dar, pentru a beneficia de aceste avantaje, trebuie să aducem în discuție condițiile ce trebuie îndeplinite de studentul care înființează o firmă. Așdar, pentru a avea acces la facilități în primul rând e obligatoriu ca:

CITEȘTE MAI MULT

Practici comerciale incorecte

februarie 19, 2014Eduard Popescu

Concurența este considerată neloială atunci când activitatea comerciantului se realizează prin folosirea de procedee nelegale, contrare uzanțelor comerciale.

Procedeele care caracterizează concurența neloială sunt numeroase. Acestea, fie acte, fie fapte contrare legii și practicilor cinstite, pot fi grupate în infracțiuni, contravenții și/sau delicte civile.

CITEȘTE MAI MULT